TERMENI SI CONDITII

Asociatia SPRO si Asociatia SPRO (Speranta pentru Romania)

Data ultimei actualizari: 15.08.2026
Prezenții Termeni și Condiții reprezintă versiunea actualizată și consolidată a documentului inițial, modificată periodic în funcție de evoluția activității, a structurii organizaționale și a cadrului legal aplicabil. Versiunea publicată pe site la momentul utilizării platformei sau al efectuării unei donații este versiunea aplicabilă.

Platforma www.sperantapentruromania.ro este utilizată în cadrul activităților desfășurate de Asociația SPRO și Asociația „SPRO (Speranta pentru Romania)”, persoane juridice distincte care colaborează în baza raporturilor juridice existente între acestea.

În funcție de campanie, proiect, metoda de donație, perioada desfășurării activității și raportul juridic aplicabil, una dintre asociații poate acționa în nume propriu, iar în anumite situații cele două asociații pot desfășura activități în comun, inclusiv în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, în condițiile legislației aplicabile.

I. DETALII GENERALE

1. Vă rugăm să citiți cu atenție prezentul document, denumit în continuare „Termeni și Condiții” sau „Acordul”, înainte de a utiliza site-ul, paginile oficiale sau de a efectua o donație.

2. Prezentul document stabilește cadrul general de utilizare a platformei www.sperantapentruromania.ro și a canalelor de comunicare asociate acesteia, precum și regulile aplicabile raporturilor cu donatorii, beneficiarii și celelalte persoane care interacționează cu activitatea desfășurată prin intermediul platformei

3. Entitățile implicate în administrarea activității

În perioada de tranziție organizațională și de transfer etapizat al activității desfășurate prin intermediul platformei, în activitatea acesteia sunt implicate următoarele persoane juridice:

Asociatia SPRO
CUI: 54426820
Sediu: jud Arad, sat Sanleani, com Livada, nr 565
Email: infosperanta@gmail.com
Asociatia SPRO (Speranta pentru Romania)
CUI: 41026636
Sediu: Comuna Sepreus, jud. Arad, str. Mihai Veliciu, nr.30
Email: infosperanta@gmail.com

4. Perioada de tranziție

Activitatea desfășurată prin intermediul platformei se află într-un proces etapizat de transfer de la Asociația SPRO (Speranța pentru România) către Asociația SPRO.

Având în vedere complexitatea operațională, tehnică, financiară, contractuală și administrativă a acestui proces, transferul diferitelor componente ale activității se realizează progresiv.

În consecință, pe durata perioadei de tranziție, cele două asociații pot desfășura concomitent anumite activități legate de platformă, cazurile și campaniile umanitare, în funcție de stadiul concret al transferului fiecărei activități și al fiecărui caz.

Rolul concret al fiecărei asociații poate diferi în funcție de activitatea desfășurată și de stadiul transferului.

Pe măsura finalizării transferului diferitelor activități, acestea vor fi preluate și administrate de Asociația SPRO.

5. Canalele utilizate

În cadrul activităților desfășurate prin intermediul platformei pot fi utilizate următoarele canale:

a. site-ul www.sperantapentruromania.ro;
b. pagini și conturi pe rețele sociale, inclusiv Facebook, Instagram, TikTok și YouTube;
c. campanii de promovare organică și plătită desfășurate prin intermediul acestor platforme;
d. conturile bancare comunicate public pentru colectarea donațiilor;
e. servicii de procesare a donațiilor online;
f. alte metode legale de colectare a donațiilor și comunicare cu publicul.

În perioada de tranziție, entitatea care desfășoară o anumită activitate sau încasează o anumită donație poate diferi în funcție de stadiul transferului respectivei componente. Entitatea beneficiară a donației este cea identificată în cadrul metodei de donație utilizate, inclusiv în informațiile afișate în pagina de donație, contul bancar sau instrumentul de plată aplicabil.

II. ACCEPTAREA TERMENILOR

1. Accesarea site-ului, interactiunea cu conținutul publicat prin intermediul platformei sau efectuarea unei donatii prin orice metoda reprezinta acceptarea integrala si neconditionata a prezentilor Termeni si Conditii.
2. Acceptarea acestor termeni se aplica inclusiv in urmatoarele situatii:
a. donatii efectuate direct prin site
b. donatii efectuate prin transfer bancar folosind conturi afisate pe site sau in postarile din social media
c. donatii realizate in urma campaniilor de promovare pe Facebook, Instagram, TikTok, YouTube sau alte platforme
d. donatii realizate fara accesarea directa a site-ului, dar ca urmare a informatiilor publice furnizate de asociatie
3. Daca nu sunteti de acord cu acesti termeni, va rugam sa nu utilizati platforma și canalele de comunicare asociatei si sa nu efectuati donatii.

III. MODIFICAREA TERMENILOR

1. Asociatia isi rezerva dreptul de a modifica, actualiza sau completa prezentii Termeni si Conditii, fara notificare prealabila. Versiunea actualizata va fi publicata pe site, iar continuarea interactiunii sau efectuarea de donatii dupa publicare reprezinta acceptarea modificarilor.
2. Asociatia isi rezerva dreptul de a modifica, suspenda sau intrerupe partial sau total activitatea pe oricare dintre canalele utilizate.

IV. APLICABILITATEA TERMENILOR

1. Prezenții Termeni și Condiții pot fi modificați, actualizați sau completați în funcție de evoluția activității, a structurii organizaționale și a cadrului legal aplicabil, fără notificare prealabilă. Versiunea actualizată va fi publicată pe site, iar continuarea utilizării platformei sau efectuarea de donații după publicare reprezintă acceptarea modificărilor.

2. Entitățile implicate în activitatea platformei își rezervă dreptul, în funcție de rolurile și activitățile desfășurate de fiecare dintre acestea, de a modifica, suspenda sau întrerupe parțial sau total activitatea desfășurată prin canalele aflate sub administrarea lor.

V. NATURA DONATIILOR

1. Donațiile efectuate prin intermediul platformei sau al canalelor de comunicare asociate acesteia sunt voluntare și irevocabile, fără obligația de restituire, cu excepția cazurilor prevăzute expres de lege.

2. Entitatea juridică în beneficiul căreia este efectuată donația este cea identificată în cadrul metodei de donație utilizate, inclusiv în informațiile afișate pe pagina de donație, în datele contului bancar sau în cadrul instrumentului de plată aplicabil.

3. Donația nu reprezintă o tranzacție comercială și nu conferă donatorului drepturi de proprietate asupra fondurilor donate.

4. Donatorul înțelege că fondurile donate sunt administrate de entitatea juridică în beneficiul căreia a fost efectuată donația, în conformitate cu scopurile sale statutare, cu prezenții Termeni și Condiții și cu legislația aplicabilă.

VI. CADRUL LEGAL

1. Prezenții Termeni și Condiții sunt guvernați de legislația din România, inclusiv, după caz:

a. OG nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații;
b. Codul civil;
c. legislația fiscală și contabilă aplicabilă organizațiilor fără scop patrimonial;
d. Regulamentul (UE) 2016/679 și legislația națională aplicabilă în materia protecției datelor cu caracter personal;
e. orice alte dispoziții legale aplicabile activităților desfășurate prin intermediul platformei.

2. Fiecare dintre entitățile juridice implicate în activitatea platformei își desfășoară activitatea cu respectarea obligațiilor legale care îi sunt aplicabile, inclusiv a celor privind evidența contabilă și financiară, raportarea și administrarea fondurilor.

VII. INTELESUL TERMENILOR

1. In sensul prezentului document, urmatorii termeni au urmatoarele intelesuri:
Beneficiar = persoana fizică, familia sau, după caz, persoana ori entitatea eligibilă care beneficiază de sprijin în cadrul activităților sociale și umanitare desfășurate de entitățile implicate în activitatea platformei.
Donator = orice persoană fizică sau juridică care efectuează o donație către una dintre entitățile juridice implicate în activitatea platformei, indiferent de metoda sau canalul utilizat.
Caz social / caz umanitar = situația unei persoane sau familii prezentată în cadrul unei campanii în scopul mobilizării de resurse și al acordării de sprijin social sau umanitar.
Proiect social / proiect umanitar = program, proiect, campanie sau activitate prin care sunt sprijinite una sau mai multe persoane, familii, comunități ori categorii de beneficiari, potrivit obiectivelor și criteriilor stabilite de organizația care îl desfășoară.
Donație fără indicarea unui caz sau proiect = donație pentru care donatorul nu indică și nu selectează un anumit beneficiar, caz, campanie sau proiect social ori umanitar și care este administrată de entitatea juridică beneficiară a donației în conformitate cu scopurile sale statutare, cu prezenții Termeni și Condiții și cu legislația aplicabilă.
Donație cu indicarea unui caz sau proiect = donație în legătură cu care donatorul indică sau selectează un anumit beneficiar, caz, campanie ori proiect social sau umanitar, inclusiv prin selectarea acestuia pe platformă ori prin menționarea sa în detaliile plății. Indicarea sau selectarea exprimă opțiunea donatorului de a susține respectiva cauză, în condițiile și potrivit regulilor de administrare a donațiilor prevăzute în prezenții Termeni și Condiții.
Fond / excedent de donații = resurse financiare provenite din donații care sunt disponibile la un moment dat și care sunt administrate în conformitate cu scopurile statutare ale entității care le deține, cu prezenții Termeni și Condiții și cu legislația aplicabilă.
Fond de rulment / fond medical = fond constituit și administrat de organizație pentru asigurarea continuității activității și/sau pentru finanțarea intervențiilor sociale, umanitare ori medicale, inclusiv pentru efectuarea unor plăți în avans, în funcție de necesități și de regulile interne aplicabile.
Activitate economică = activitate economică desfășurată în condițiile legii de una dintre entitățile juridice implicate, veniturile rezultate fiind utilizate potrivit dispozițiilor legale și scopurilor statutare aplicabile.
Platforma = site-ul www.sperantapentruromania.ro, împreună cu funcționalitățile, paginile și instrumentele digitale integrate sau asociate acestuia.
Site-uri și canale afiliate = site-uri, pagini, conturi sau alte canale digitale administrate, controlate sau utilizate în mod oficial de una dintre entitățile juridice implicate în activitatea platformei ori de entități afiliate acestora, în scopul comunicării, promovării activităților sociale și umanitare sau mobilizării de sprijin și donații.
Rețele sociale și conturi afiliate = pagini, profiluri, conturi sau canale oficiale utilizate pe Facebook, Instagram, TikTok, YouTube și alte rețele sociale de entitățile implicate în activitatea platformei sau de entități afiliate acestora pentru comunicarea, publicarea și promovarea activităților, cazurilor, campaniilor și proiectelor sociale sau umanitare.
Canale de comunicare și promovare = platforma, site-urile și canalele afiliate, rețelele sociale și conturile afiliate, precum și alte mijloace digitale sau fizice utilizate oficial pentru comunicarea și promovarea activităților.
Campanie de fundraising / campanie de strângere de fonduri = activitate desfășurată prin intermediul platformei, site-urilor, rețelelor sociale, canalelor afiliate sau prin alte mijloace legale, în scopul mobilizării de resurse pentru susținerea cazurilor, proiectelor și activităților sociale sau umanitare.

VIII. SELECTAREA CAZURILOR SOCIALE SI FLUXUL DE LUCRU

1. Identificarea și evaluarea situației sociale

Echipa se poate deplasa la domiciliul potențialului beneficiar sau în locația relevantă pentru realizarea unei evaluări sociale interne.

Evaluarea are caracter operațional și urmărește cunoașterea situației reale a persoanei sau familiei, verificarea informațiilor comunicate, identificarea nevoilor și stabilirea eligibilității în raport cu criteriile interne și resursele disponibile.

În cadrul acestei etape, beneficiarul sau, după caz, reprezentantul legal este informat cu privire la modul general de desfășurare a colaborării, condițiile acesteia și prelucrarea datelor cu caracter personal.

2. Decizia privind preluarea cazului

Pe baza informațiilor obținute, se decide dacă persoana sau familia va fi inclusă în activitățile sociale și umanitare.

Decizia poate avea în vedere, printre altele, gravitatea și urgența situației, nevoile identificate, posibilitățile efective de intervenție, resursele disponibile și prioritățile sociale existente.

Preluarea unui caz nu garantează obținerea unei anumite sume din donații, acordarea unui anumit cuantum al ajutorului sau menținerea campaniei pentru o perioadă determinată.

3. Contractul de colaborare

În cazul preluării unui beneficiar, relația de colaborare este reglementată prin contractul încheiat cu beneficiarul sau, după caz, cu reprezentantul legal.

Contractul stabilește drepturile și obligațiile părților, condițiile colaborării, modalitatea de acordare a sprijinului și, după caz, condițiile privind realizarea și utilizarea materialelor și prelucrarea datelor cu caracter personal.

Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează în conformitate cu legislația aplicabilă și cu Politica de confidențialitate.

4. Documentarea cazului

În cadrul documentării cazului pot fi realizate, în condițiile prevăzute de legislația aplicabilă și de documentele încheiate cu beneficiarul, fotografii, înregistrări audio-video, interviuri și alte materiale necesare prezentării situației sociale.

Materialele pot prezenta situația beneficiarului, condițiile de trai, componența familiei, nevoile identificate și alte elemente relevante pentru înțelegerea cazului, în limitele informării și temeiului juridic aplicabil.

Realizarea și publicarea materialelor nu garantează obținerea donațiilor sau acordarea unui anumit nivel de sprijin.

5. Publicarea și promovarea cazului

În condițiile prevăzute de legislația aplicabilă și de documentele încheiate cu beneficiarul, materialele aferente cazului pot fi editate, publicate și promovate prin intermediul platformei, site-urilor și canalelor afiliate, rețelelor sociale și conturilor afiliate, precum și prin alte canale de comunicare și promovare.

Promovarea poate fi realizată organic sau prin campanii publicitare plătite.

Scopul acesteia este prezentarea situației sociale, informarea publicului și mobilizarea sprijinului pentru desfășurarea activităților sociale și umanitare.

6. Ajutorul acordat înainte sau independent de campania publică

În funcție de urgența situației și de resursele disponibile, poate fi acordat sprijin înainte de începerea unei campanii publice sau independent de rezultatele acesteia.

Existența unei campanii de strângere de fonduri nu reprezintă singura sursă din care poate fi finanțat ajutorul acordat unui beneficiar.

7. Colectarea donațiilor

Donațiile pot fi efectuate fără indicarea unui caz sau proiect ori cu indicarea unui anumit beneficiar, caz, campanie sau proiect social ori umanitar.

Atunci când donatorul selectează sau menționează un anumit caz ori proiect, inclusiv în detaliile plății, această mențiune exprimă opțiunea acestuia de a susține respectiva cauză, în condițiile prezentelor Termeni și Condiții.

Simpla indicare sau selectare a unui caz, beneficiar ori proiect nu conferă beneficiarului un drept de creanță asupra sumei donate și nu determină, prin ea însăși, obligația de transfer integral sau parțial al respectivei sume către beneficiar și nici obligația achiziționării pentru acesta de bunuri sau servicii într-o valoare egală cu suma donată.

8. Administrarea resurselor

Fondurile provenite din donații sunt administrate în cadrul activităților sociale și umanitare, având în vedere, după caz:

a. nevoile reale și actuale ale beneficiarilor;
b. gravitatea și urgența situațiilor;
c. evoluția cazurilor;
d. ajutorul primit de beneficiari din alte surse;
e. modificarea sau încetarea nevoii pentru care a fost prezentat cazul;
f. existența altor beneficiari cu nevoi mai urgente sau mai grave;
g. resursele disponibile;
h. continuitatea proiectelor și intervențiilor sociale și umanitare;
i. costurile logistice, operaționale și necesitățile aferente desfășurării activităților;
j. celelalte priorități sociale și umanitare stabilite în cadrul activității organizației.

9. Redistribuirea resurselor între cazuri și proiecte

Sumele atrase în legătură cu prezentarea unui anumit caz nu sunt considerate automat sume datorate beneficiarului respectiv.

În situația în care nevoile unui beneficiar au fost acoperite integral sau parțial, inclusiv prin ajutor direct primit de la alte persoane, situația beneficiarului s-a modificat, intervenția nu mai este necesară sau oportună în aceeași măsură ori există alte cazuri sau proiecte sociale și umanitare care necesită sprijin, resursele disponibile pot fi utilizate și pentru susținerea altor beneficiari, cazuri, proiecte sau activități sociale și umanitare, potrivit prezentelor Termeni și Condiții și legislației aplicabile.

Nivelul resurselor atrase printr-o anumită campanie poate fi influențat de vizibilitatea și impactul public al acesteia și nu reprezintă, prin el însuși, o măsură a gravității sau priorității sociale a cazului.

În administrarea resurselor pot fi avute în vedere nevoile efective și prioritățile sociale și umanitare, inclusiv în raport cu alte cazuri care au atras un nivel mai redus de donații.

10. Modalitatea de acordare a ajutorului

În cazul cazurilor sociale pentru care organizația aplică modelul de intervenție directă, sprijinul poate fi acordat sub forma bunurilor, serviciilor, plăților efectuate către furnizori sau prin alte modalități legale stabilite în funcție de natura intervenției.

În cadrul acestui model, sumele colectate nu sunt datorate beneficiarului și nu sunt transferate automat acestuia.

11. Achiziționarea și predarea bunurilor

Atunci când sprijinul este acordat prin bunuri sau servicii achiziționate de organizație, operațiunile sunt documentate potrivit procedurilor interne și obligațiilor financiar-contabile aplicabile.

Predarea bunurilor poate fi documentată prin procese-verbale de predare-primire sau prin alte documente justificative adecvate naturii intervenției.

Fondurile colectate in cadrul campaniilor sunt administrate de asociatie in mod responsabil si unitar, tinand cont de:
a. nevoile reale ale beneficiarului
b. evolutia cazului
c. situatiile neprevazute
d. prioritatile umanitare
Avand in vedere natura cazurilor sociale si dinamica acestora, fondurile nu sunt tratate ca sume strict delimitate pentru un anumit prag si nu sunt conditionate de atingerea unei valori fixe, ci sunt utilizate in mod flexibil pentru a asigura continuitatea sprijinului si impactul umanitar. Prin efectuarea donatiei, donatorul intelege si accepta acest mod de functionare.
Utilizarea fondurilor si logistica. Asociatia nu utilizeaza fondurile in mod imediat in toate situatiile, intrucat acordarea ajutorului este planificata in functie de urgentele identificate, disponibilitatea resurselor si organizarea deplasarilor operative.
Ajutorul acordat in cazurile sociale este furnizat exclusiv prin intermediul echipei asociatiei sau al reprezentantilor desemnati ai acesteia, prin interventii directe la fata locului.
Asociatia nu acorda si nu transfera sume de bani in numerar sau direct catre beneficiari sau familiile acestora, in nicio situatie.
Toate bunurile si serviciile acordate sunt achizitionate pe baza de documente justificative (facturi fiscale emise pe numele asociatiei), iar predarea acestora este confirmata prin documente interne de tip proces verbal de predare-primire.
Materialele foto si video realizate au rolul de a documenta ajutorul acordat si impactul acestuia, fiind utilizate exclusiv cu acordul explicit al beneficiarului sau al reprezentantului legal.

12. Planificarea intervențiilor

Acordarea ajutorului poate fi organizată prin deplasări și intervenții planificate în funcție de:

a. nevoile beneficiarilor;
b. gradul de urgență;
c. disponibilitatea resurselor;
d. localizarea beneficiarilor;
e. eficiența logistică a deplasărilor;
f. celelalte intervenții aflate în desfășurare.

O deplasare poate include intervenții pentru mai mulți beneficiari.

Organizația nu garantează un termen fix pentru acordarea ajutorului, acesta fiind stabilit în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz și de posibilitățile operaționale existente.

Avand in vedere distributia geografica a beneficiarilor si complexitatea cazurilor, asociatia isi organizeaza activitatea pe baza unor planuri de deplasare, care pot include mai multe cazuri in cadrul aceleiasi interventii.
Ajutorul este oferit exclusiv de catre echipa asociatiei sau de catre reprezentanti desemnati ai acesteia, prin interventii directe la fata locului.
Asociatia nu transfera sume de bani in numerar sau direct catre beneficiari sau familiile acestora, decat in situatii exceptionale.
Bunurile acordate sunt achizitionate direct de catre asociatie, pe baza de facturi fiscale emise pe numele acesteia, iar livrarea acestora este confirmata prin documente interne de tip proces verbal de predare-primire, semnate de parti.
Asociatia nu isi asuma un termen fix pentru acordarea ajutorului, acesta fiind stabilit in functie de planificarea deplasarilor, de prioritatile existente si de situatiile urgente identificate.

13. Documentarea ajutorului acordat

În condițiile prevăzute de legislația aplicabilă și de documentele încheiate cu beneficiarul, pot fi realizate materiale foto-video privind intervențiile și ajutorul acordat.

Aceste materiale pot fi utilizate pentru documentarea activității, informarea publicului, prezentarea evoluției cazului, transparența activităților desfășurate și promovarea activităților sociale și umanitare, în limitele temeiului juridic aplicabil.

14. Durata relației cu beneficiarul

Relația cu beneficiarul nu este limitată în mod necesar la o perioadă fixă.

În funcție de evoluția situației, nevoile identificate, gradul de urgență, resursele disponibile și prioritățile sociale și umanitare, sprijinul poate fi acordat punctual, periodic sau pe o perioadă mai extinsă.

Preluarea unui beneficiar nu creează obligația acordării unui sprijin permanent sau a unei anumite valori minime a ajutorului.

15. Încheierea campaniei

O campanie poate fi încheiată, suspendată sau modificată în funcție de evoluția cazului, acoperirea totală sau parțială a nevoilor, modificarea situației beneficiarului, imposibilitatea continuării colaborării, prioritățile sociale și umanitare ori alte circumstanțe relevante.

Încheierea unei campanii nu determină automat încetarea tuturor raporturilor cu beneficiarul și nici obligația distribuirii către acesta a eventualelor resurse atrase în legătură cu campania.

Datele cu caracter personal și materialele aferente cazului sunt ulterior gestionate în conformitate cu legislația aplicabilă, Politica de confidențialitate, temeiurile juridice aplicabile și drepturile persoanei vizate.

IX. CATEGORIILE PRINCIPALE DE PERSOANE PE CARE LE AJUTAM

1. Asociatia noastra se implica in actiuni de ajutor umanitar, social, educativ si de sanatate, adresate urmatoarelor categorii de persoane vulnerabile:
a. Copii si adulti bolnavi de cancer, leucemie sau alte boli grave
b. Persoane cu dizabilitati
c. Copiii strazii
d. Batranii strazii
e. Familii sarace cu multi copii
f. Batrani singuri, neputinciosi si fara resurse materiale
g. Copii orfani
h. Mame vaduve
i. Mame singure cu copii, fara posibilitati de intretinere
j. Bunici care isi cresc singuri nepotii, fara posibilitati materiale
k. Familii aflate in dificultate sociala
l. Adaposturi pentru persoane vulnerabile
m. Camine de batrani
n. Orfelinate
o. Copii si tineri cu rezultate bune sau abilitati speciale care necesita sustinere
p. Persoane sau familii aflate in zone defavorizate care pot demonstra potential de dezvoltare a unor activitati generatoare de venit
2. Asociatia poate analiza si alte solicitari de ajutor, in functie de situatia prezentata si de documentele justificative.
3. Acordarea sprijinului nu reprezinta o obligatie a asociatiei, ci o decizie interna, luata in functie de:
a. criteriile de eligibilitate stabilite
b. urgenta situatiei
c. resursele disponibile
d. prioritatile umanitare ale asociatiei

X. CRITERII DE NEELIGIBILITATE

1. În cadrul activităților desfășurate prin intermediul platformei pot fi sprijinite persoane, familii, grupuri, comunități, organizații și proiecte sociale sau umanitare, în funcție de nevoile identificate, criteriile interne, resursele disponibile și scopurile statutare ale entității care acordă sprijinul.

Principalele categorii pot include, fără a se limita la:

a. copii și adulți diagnosticați cu cancer, leucemie sau alte boli grave;
b. persoane cu dizabilități;
c. copii aflați în situații de vulnerabilitate sau fără adăpost;
d. persoane vârstnice fără adăpost;
e. familii cu venituri reduse, inclusiv familii numeroase;
f. persoane vârstnice singure, vulnerabile sau lipsite de resurse materiale suficiente;
g. copii orfani sau aflați în alte situații de vulnerabilitate;
h. părinți văduvi care au în întreținere copii;
i. familii monoparentale aflate în dificultate;
j. bunici sau alte persoane care au în îngrijire copii și se confruntă cu dificultăți materiale;
k. persoane și familii aflate în dificultate socială, sărăcie severă sau risc de excluziune socială;
l. centre, adăposturi și alte structuri care oferă sprijin persoanelor vulnerabile;
m. centre și servicii destinate persoanelor vârstnice;
n. centre și servicii destinate copiilor și tinerilor vulnerabili;
o. copii și tineri cu rezultate, aptitudini sau potențial deosebit care necesită sprijin educațional, material sau financiar;
p. persoane, familii sau comunități din zone defavorizate care necesită sprijin pentru dezvoltarea unor activități generatoare de venit sau pentru îmbunătățirea condițiilor de trai;
q. comunități vulnerabile din România sau din alte state, în cadrul proiectelor sociale și umanitare desfășurate în condițiile legii;
r. proiecte privind accesul la hrană, apă, locuire, educație, sănătate, igienă, îmbrăcăminte, încălzire și alte necesități de bază;
s. alte persoane, familii, comunități, organizații sau proiecte care se încadrează în scopurile sociale și umanitare ale entității care acordă sprijinul.

2. Enumerarea de mai sus are caracter exemplificativ și nu limitativ. Pot fi analizate și alte solicitări, cazuri sau proiecte sociale și umanitare, în măsura în care acestea se încadrează în scopurile statutare și în cadrul legal aplicabil.

3. Prezentarea, evaluarea sau acceptarea spre analiză a unei solicitări nu creează un drept automat la acordarea sprijinului.

Decizia privind acordarea, natura, valoarea, durata și modalitatea sprijinului se stabilește în funcție de circumstanțele concrete, putând fi avute în vedere, printre altele:

a. natura și gravitatea nevoii;
b. gradul de urgență;
c. situația socială și materială;
d. sprijinul disponibil din alte surse;
e. resursele disponibile;
f. prioritățile sociale și umanitare existente;
g. posibilitatea efectivă și oportunitatea intervenției;
h. criteriile și procedurile interne aplicabile.

4. Acordarea sprijinului unui beneficiar, caz sau proiect nu creează obligația continuării acestuia pentru o anumită perioadă și nici obligația acordării unei anumite valori minime sau maxime, cu excepția situațiilor în care o asemenea obligație rezultă expres dintr-un contract sau din lege.

XI. TIPURI DE NEVOI PENTRU CARE, DE REGULĂ, NU SE ACORDĂ SPRIJIN

1. În cadrul activităților sociale și umanitare desfășurate prin intermediul platformei, de regulă, nu se acordă sprijin pentru următoarele categorii de solicitări:

a. achitarea ratelor, creditelor sau a altor datorii personale ale beneficiarilor;
b. costuri aferente litigiilor sau serviciilor juridice, precum onorarii de avocat, taxe aferente proceselor, divorțurilor sau altor proceduri similare;
c. amenzi, penalități sau alte obligații financiare rezultate din încălcarea legii;
d. plăți informale, nelegale sau care nu pot fi justificate potrivit legislației aplicabile;
e. deplasări în străinătate având ca scop principal identificarea unui loc de muncă;
f. acordarea de împrumuturi beneficiarilor;
g. cheltuieli care nu se încadrează în scopurile sociale, umanitare, medicale, educaționale sau în celelalte scopuri statutare ale entității care acordă sprijinul.

2. În situații excepționale și justificate, pot fi analizate și alte forme de sprijin, dacă acestea sunt legale, se încadrează în scopurile statutare ale entității care acordă sprijinul și sunt apreciate ca fiind necesare și oportune în raport cu situația concretă a beneficiarului sau a proiectului.

XII. MODALITATI DE DONATIE

Prin intermediul platformei www.sperantapentruromania.ro, al site-urilor și canalelor afiliate și al canalelor de comunicare și promovare pot fi puse la dispoziția donatorilor mai multe modalități de susținere financiară.

În funcție de metoda de donație utilizată, donația poate fi primită de Asociația SPRO sau de Asociația SPRO (Speranța pentru România).

Entitatea juridică beneficiară a donației este cea identificată în cadrul metodei de donație utilizate, respectiv prin informațiile afișate pe pagina de donație, datele contului bancar, instrumentul de plată, serviciul utilizat sau informațiile specifice campaniei.

Datele cu caracter personal ale donatorilor sunt prelucrate în conformitate cu Politica de confidențialitate și cu legislația aplicabilă în materia protecției datelor cu caracter personal.

1. Donatia cu cardul

1.1. Donațiile cu cardul sunt realizate prin intermediul procesatorului de plăți indicat pe platformă la momentul efectuării donației.

1.2. Entitatea juridică beneficiară a donației este cea identificată în cadrul paginii sau instrumentului de plată utilizat la momentul efectuării tranzacției.

1.3. Donatorul poate efectua donația utilizând un card bancar acceptat de procesatorul de plăți.

1.4. Tranzacția poate fi respinsă, întârziată sau supusă unor verificări din motive care țin de banca emitentă, procesatorul de plăți, mecanismele de securitate sau alte circumstanțe tehnice independente de entitățile implicate în activitatea platformei.

1.5. Procesatorul de plăți poate percepe comisioane și poate prelucra datele necesare efectuării tranzacției potrivit propriilor obligații legale și condiții aplicabile.

1.6. Donația realizată din pagina unui caz sau proiect

În cazul în care donația este inițiată din pagina unui anumit beneficiar, caz, campanie sau proiect social ori umanitar, selectarea acestuia exprimă opțiunea donatorului de a susține respectiva cauză, în condițiile prezentelor Termeni și Condiții.

Selectarea cazului sau proiectului nu determină, prin ea însăși, obligația transferării integrale sau parțiale a sumei donate către beneficiarul prezentat și nici obligația achiziționării pentru acesta de bunuri sau servicii într-o valoare egală cu suma donată.

1.7. Donația fără indicarea unui caz sau proiect

În cazul în care donația este efectuată fără selectarea unui anumit beneficiar, caz, campanie sau proiect, aceasta este administrată ca donație fără indicarea unui caz sau proiect, în condițiile prezentului document.

2. Donatia prin PayPal

2.1. Donațiile prin PayPal pot fi efectuate atunci când această metodă este pusă la dispoziție prin intermediul platformei sau al canalelor asociate.

2.2. Entitatea juridică beneficiară a donației este cea identificată în cadrul contului sau instrumentului PayPal utilizat pentru efectuarea donației.

2.3. PayPal poate aplica propriile proceduri de verificare, termene de procesare, măsuri de securitate și comisioane.

2.4. Atunci când donația este efectuată din pagina sau în legătură cu un anumit caz ori proiect, indicarea acestuia exprimă opțiunea donatorului de a susține respectiva cauză, potrivit regulilor prevăzute în prezenții Termeni și Condiții.

2.5. În lipsa indicării unui caz sau proiect, donația este administrată ca donație fără indicarea unui caz sau proiect.

3. Donatia prin transfer bancar

3.1. Donațiile pot fi efectuate prin transfer bancar, internet banking sau prin celelalte modalități permise de instituția financiară utilizată.

3.2. Donația este primită de persoana juridică titulară a contului bancar în care donatorul efectuează transferul.

În cazul în care platforma afișează conturi aparținând ambelor asociații, identitatea titularului va rezulta din informațiile asociate contului respectiv.

3.3. Indicarea unui caz sau proiect

Donatorul poate menționa în detaliile transferului numele unui beneficiar, caz, campanie sau proiect.

Această mențiune exprimă opțiunea donatorului de a susține respectiva cauză, în condițiile prezentelor Termeni și Condiții.

Simpla menționare a unui beneficiar, caz sau proiect nu determină, prin ea însăși, obligația transferării integrale sau parțiale a sumei către beneficiarul indicat și nici obligația achiziționării pentru acesta de bunuri sau servicii într-o valoare egală cu suma donată.

3.4. În lipsa indicării unui beneficiar, caz sau proiect, donația este administrată ca donație fără indicarea unui caz sau proiect.

3.5. Donațiile pot fi înregistrate în sistemele interne pe baza informațiilor rezultate din extrasele de cont și din celelalte documente financiar-contabile.

3.6. În măsura în care informațiile privind donațiile sunt afișate public pe platformă, condițiile privind datele afișate, opțiunile donatorului și prelucrarea datelor sale sunt cele prevăzute în Politica de confidențialitate și în secțiunile dedicate din prezenții Termeni și Condiții.

4. Redirectionare 3,5% din impozit

4.1. Persoanele fizice pot dispune asupra procentului din impozitul pe venit prevăzut de legislația fiscală în vigoare în beneficiul entității eligibile identificate în formularul fiscal aplicabil.

4.2. Entitatea beneficiară este persoana juridică identificată în documentația utilizată pentru efectuarea direcționării.

4.3. Prelucrarea datelor persoanelor care utilizează această modalitate se realizează potrivit legislației fiscale, legislației privind protecția datelor și Politicii de confidențialitate aplicabile.

5. Sponsorizare 20% firme

5.1. Persoanele juridice pot acorda sponsorizări în condițiile legislației aplicabile.

5.2. Entitatea beneficiară a sponsorizării este persoana juridică identificată în contractul de sponsorizare.

5.3. Sponsorizările sunt supuse prevederilor contractului de sponsorizare și legislației aplicabile.

6. Donatii prin Wise

6.1. Donațiile efectuate prin intermediul Wise sunt primite exclusiv în contul aparținând:

Asociației SPRO (Speranța pentru România)
CUI: 41026636

Prin urmare, indiferent dacă datele contului Wise sunt comunicate prin intermediul platformei www.sperantapentruromania.ro, al unui site afiliat, al unei rețele sociale sau al unui alt canal oficial de comunicare, entitatea juridică beneficiară a donației efectuate prin această metodă este Asociația SPRO (Speranța pentru România).

6.2. Donatorul poate efectua donația cu sau fără indicarea unui anumit beneficiar, caz, campanie sau proiect social ori umanitar.

6.3. Indicarea unui beneficiar, caz, campanie sau proiect exprimă opțiunea donatorului de a susține respectiva cauză, în condițiile prezentelor Termeni și Condiții.

6.4. Indicarea respectivă nu determină, prin ea însăși, obligația transferării integrale sau parțiale a sumei către beneficiarul indicat și nici obligația achiziționării pentru acesta de bunuri sau servicii într-o valoare egală cu suma donată.

6.5. În lipsa indicării unui caz sau proiect, donația este administrată în conformitate cu scopurile statutare ale Asociației SPRO (Speranța pentru România), cu prezenții Termeni și Condiții și cu legislația aplicabilă.

6.6. În cadrul colaborării dintre Asociația SPRO (Speranța pentru România) și Asociația SPRO, fondurile primite prin Wise pot fi utilizate pentru susținerea activităților, cazurilor și proiectelor sociale sau umanitare desfășurate în cadrul colaborării dintre cele două entități, cu respectarea raporturilor juridice existente între acestea și a legislației aplicabile.

7. Donația prin SMS – 8845 „UMANITAR”

7.1. În perioadele în care serviciul este disponibil, susținătorii pot efectua donații prin SMS prin transmiterea cuvântului „UMANITAR” la numărul 8845, în condițiile comunicate pentru campania respectivă.

7.2. Valoarea comunicată pentru această modalitate este de 2 euro/SMS, în condițiile aplicabile serviciului și operatorilor implicați.

7.3. Donațiile realizate prin SMS sunt supuse condițiilor tehnice, contractuale și financiare aplicabile mecanismului respectiv.

7.4. Entitatea juridică beneficiară a fondurilor provenite din campania SMS este cea identificată în documentația și informațiile aferente serviciului respectiv.

7.5. Datele generate sau prelucrate în legătură cu utilizarea serviciului SMS sunt gestionate potrivit rolurilor și obligațiilor operatorilor implicați și legislației aplicabile privind protecția datelor cu caracter personal.

8. Donatii realizate prin retelele de socializare

8.1. Donațiile pot fi efectuate și ca urmare a campaniilor și materialelor publicate sau promovate pe Facebook, Instagram, TikTok, YouTube, pe site-uri afiliate, conturi afiliate sau prin alte canale de comunicare și promovare.

8.2. În aceste situații, donatorul poate utiliza linkurile de donație, conturile bancare sau celelalte metode de plată comunicate în cadrul campaniei.

8.3. Publicarea sau promovarea unei campanii prin intermediul unui anumit site, cont sau canal nu determină, prin ea însăși, identitatea entității juridice beneficiare a donației.

Entitatea juridică beneficiară este cea identificată în cadrul metodei de plată efectiv utilizate de donator.

9. Prelucrarea datelor donatorilor

9.1. În funcție de modalitatea de donație utilizată, pot fi prelucrate date cu caracter personal ale donatorilor, precum numele și prenumele, datele de contact, informațiile asociate tranzacției, suma, data donației, identificatorii tranzacției și alte informații necesare procesării, evidenței și administrării donației.

9.2. Datele pot fi prelucrate, după caz, de entitatea juridică beneficiară a donației și de furnizorii implicați în procesarea acesteia, precum instituții bancare, procesatori de plăți, furnizori de servicii financiare sau operatori implicați în serviciile de donație utilizate.

9.3. Rolul juridic concret al fiecărei entități în prelucrarea datelor se stabilește în funcție de operațiunea efectiv realizată și de legislația aplicabilă.

9.4. Informațiile detaliate privind operatorii, scopurile și temeiurile prelucrării, destinatarii datelor, perioadele de păstrare și drepturile persoanelor vizate sunt prevăzute în Politica de confidențialitate.

10. Prelucrarea datelor donatorilor

10.1. Donațiile sunt voluntare și sunt administrate în condițiile legii și ale prezentelor Termeni și Condiții.

10.2. Donația nu reprezintă o tranzacție comercială și nu conferă donatorului drepturi de proprietate sau administrare asupra patrimoniului entității beneficiare.

10.3. Indicarea sau selectarea unui beneficiar, caz, campanie sau proiect exprimă opțiunea donatorului de susținere a respectivei cauze în condițiile prezentelor Termeni și Condiții.

10.4. Indicarea unui caz sau proiect nu transformă automat suma donată într-o sumă datorată beneficiarului respectiv.

10.5. Fondurile sunt administrate potrivit regulilor prevăzute în prezentul document, ținând cont, după caz, de nevoile efective ale beneficiarilor, evoluția cazurilor și proiectelor, ajutorul primit din alte surse, resursele disponibile și prioritățile sociale și umanitare.

XIII. UTILIZAREA FONDURILOR SI TRANSPARENTA DONATIILOR

1. Domeniul de aplicare

Prin intermediul platformei www.sperantapentruromania.ro sunt prezentate și susținute cazuri, campanii, programe și proiecte cu caracter social și umanitar, destinate persoanelor, familiilor, grupurilor sau comunităților aflate în situații de vulnerabilitate.

Prezenta secțiune reglementează modul de administrare și prezentare a donațiilor aferente activităților desfășurate prin intermediul acestei platforme.

2. Principiul administrării fondurilor

Fondurile provenite din donații sunt administrate în cadrul activităților și programelor sociale și umanitare desfășurate, în conformitate cu scopurile statutare ale entității juridice care le primește, cu prezenții Termeni și Condiții și cu legislația aplicabilă.

Prezentarea unui anumit beneficiar, caz sau proiect în cadrul unei campanii are rolul de a informa publicul asupra unei nevoi sociale concrete și de a mobiliza sprijin pentru activitatea socială și umanitară desfășurată.

3. Indicarea unui beneficiar, caz sau proiect

Donatorul poate efectua o donație cu sau fără indicarea unui anumit beneficiar, caz, campanie sau proiect.

Atunci când donatorul selectează o anumită campanie sau menționează în cadrul plății numele unui beneficiar, caz sau proiect, această mențiune exprimă opțiunea acestuia de a susține respectiva cauză, în condițiile prezentelor Termeni și Condiții.

Indicarea unui beneficiar, caz sau proiect nu determină, prin ea însăși, alocarea juridică exclusivă a sumei respective și nu creează obligația transferării integrale sau parțiale a donației către beneficiarul indicat ori obligația achiziționării pentru acesta de bunuri sau servicii într-o valoare egală cu suma donată.

4. Administrarea unitară a resurselor

Fondurile atrase în cadrul campaniilor sociale și umanitare pot fi administrate unitar în cadrul programelor și activităților desfășurate.

În stabilirea modului de utilizare a resurselor pot fi avute în vedere, printre altele:

a. nevoile reale și actuale ale beneficiarilor;
b. gravitatea și urgența situațiilor;
c. evoluția cazurilor;
d. ajutorul primit de beneficiari din alte surse;
e. modificarea sau încetarea nevoilor inițiale;
f. existența altor beneficiari, cazuri sau proiecte cu nevoi mai urgente ori mai grave;
g. resursele disponibile;
h. continuitatea activităților și proiectelor sociale și umanitare;
i. necesitățile operaționale aferente desfășurării activității.

5. Redistribuirea fondurilor

Fondurile atrase în legătură cu prezentarea unui anumit beneficiar, caz sau proiect sunt administrate în cadrul activităților organizației și pot fi utilizate pentru sprijinirea cazului prezentat, pentru alți beneficiari, cazuri, programe și proiecte, precum și pentru finanțarea activităților necesare realizării scopurilor statutare și dezvoltării capacității organizației de a desfășura activități sociale și umanitare.

Fondurile pot fi redistribuite și utilizate în funcție de nevoile, prioritățile și deciziile organizației, cu respectarea scopurilor statutare, a obligațiilor asumate expres față de finanțatori și a legislației aplicabile.

Această regulă se poate aplica inclusiv atunci când:

a. nevoia prezentată a fost acoperită integral sau parțial;
b. beneficiarul a primit sprijin din alte surse;
c. situația beneficiarului s-a modificat;
d. intervenția nu mai este necesară sau oportună;
e. există alte situații sau proiecte considerate prioritare;
f. fondurile atrase depășesc nivelul sprijinului apreciat ca necesar sau oportun;
g. continuarea intervenției în forma inițială nu mai este posibilă;
h. resursele sunt necesare pentru alte activități compatibile cu scopurile statutare.

6. Costurile necesare desfășurării activității

Fondurile pot fi utilizate, în condițiile legii, pentru acordarea sprijinului beneficiarilor, precum și pentru funcționarea, administrarea, dezvoltarea și creșterea capacității organizației de a-și realiza scopurile statutare.

Aceste cheltuieli pot include, fără a se limita la:

a. identificarea, evaluarea, documentarea și gestionarea cazurilor și proiectelor;
b. producția și editarea materialelor;
c. publicitatea, promovarea, comunicarea și activitățile de fundraising;
d. transportul, deplasările și logistica;
e. personalul și colaboratorii;
f. sediile, echipamentele, serviciile și infrastructura administrativă;
g. dezvoltarea, achiziția, operarea și întreținerea site-urilor, platformelor digitale, aplicațiilor, sistemelor informatice, software-ului și altor soluții tehnologice;
h. dezvoltarea și operarea unor activități economice permise de lege, inclusiv magazine sau platforme online, atunci când acestea sunt desfășurate în condițiile legii și în legătură cu realizarea scopurilor statutare ale organizației;
i. investiții în infrastructura și capacitatea organizațională necesare dezvoltării și sustenabilității activității;
j. alte cheltuieli legale și compatibile cu scopurile statutare.

7. Sponsorizările și alte finanțări supuse unor condiții speciale

Prevederile prezentului capitol nu înlătură obligațiile asumate expres printr-un contract de sponsorizare, contract de finanțare sau alt act juridic prin care utilizarea fondurilor este supusă unor condiții sau obligații specifice.

XIV. DONATII DIRECT LA BENEFICIAR

1. Donatorii și alte persoane interesate pot alege să ofere sprijin direct unui beneficiar, fără ca bunurile, serviciile sau fondurile respective să fie colectate, administrate sau transferate prin intermediul entităților implicate în activitatea platformei.

2. La solicitarea unei persoane interesate și numai în măsura în care există un temei juridic corespunzător, inclusiv, după caz, acordul beneficiarului sau al reprezentantului legal, pot fi comunicate datele de contact necesare facilitării sprijinului direct.

Datele comunicate vor fi limitate la cele necesare realizării acestui scop și pot include, după caz, numărul de telefon, adresa sau alte informații de contact necesare transmiterii ajutorului.

3. Persoana care primește datele de contact ale beneficiarului le va utiliza exclusiv în scopul pentru care acestea i-au fost comunicate și cu respectarea legislației aplicabile privind protecția datelor cu caracter personal.

4. Sprijinul acordat direct beneficiarului se realizează în afara mecanismelor de colectare, administrare și evidență financiară ale entităților implicate în activitatea platformei. În consecință:

a. relația privind sprijinul direct se stabilește între persoana care acordă sprijinul și beneficiar;
b. fondurile, bunurile sau serviciile acordate direct nu sunt încasate și nu sunt administrate de entitățile implicate în activitatea platformei;
c. nu există obligația verificării sau monitorizării modului în care beneficiarul utilizează fondurile sau bunurile primite direct;
d. sprijinul acordat direct nu face parte din evidențele financiar-contabile ale entităților implicate în activitatea platformei, în măsura în care acestea nu sunt parte la respectiva operațiune.

5. Entitățile implicate în activitatea platformei nu pot furniza documente financiar-contabile, rapoarte sau justificări privind fondurile, bunurile sau serviciile acordate direct beneficiarului de către terțe persoane și care nu au fost administrate prin intermediul acestora.

6. Persoana care acordă sprijin direct beneficiarului este responsabilă pentru relația și operațiunile realizate direct cu acesta. Entitățile implicate în activitatea platformei nu răspund pentru modul în care beneficiarul utilizează fondurile, bunurile sau serviciile primite direct, în limitele permise de lege.

XV. DONATII FĂRĂ INDICAREA UNUI CAZ SAU PROIECT

1. Donația fără indicarea unui caz sau proiect reprezintă orice donație efectuată către una dintre entitățile implicate în activitatea platformei fără selectarea sau menționarea unui anumit beneficiar, caz, campanie, program sau proiect.

2. Sunt considerate donații fără indicarea unui caz sau proiect, printre altele:

a. donațiile realizate online fără selectarea unui anumit caz sau proiect;
b. donațiile realizate prin transfer bancar fără menționarea unui anumit beneficiar, caz sau proiect;
c. donațiile realizate prin Wise sau prin alte instrumente de plată fără indicarea unui anumit beneficiar, caz sau proiect;
d. alte donații pentru care donatorul nu a indicat un scop determinat.

3. Donațiile fără indicarea unui caz sau proiect sunt administrate de entitatea juridică care le primește, în conformitate cu scopurile sale statutare, cu prezenții Termeni și Condiții și cu legislația aplicabilă.

4. Aceste fonduri pot fi utilizate, în funcție de necesitățile și prioritățile stabilite, pentru:

a. sprijinirea beneficiarilor și cazurilor sociale și umanitare;

b. programe, proiecte, campanii, intervenții și acțiuni sociale sau umanitare;

c. constituirea și finanțarea fondurilor interne destinate susținerii activităților și proiectelor;

d. costurile necesare funcționării și desfășurării activității, inclusiv, fără a se limita la:

i. promovare, comunicare, fundraising, marketing și publicitate online sau offline;
ii. salarii, indemnizații, colaboratori și alte costuri cu resursele umane, în condițiile legii;
iii. transport, combustibil, cazare, deplasări, logistică și activități de teren;
iv. realizarea, producția și editarea materialelor foto, video și a altor materiale de comunicare;
v. site-uri, platforme, aplicații, software, servicii SaaS, hosting, licențe, mentenanță, automatizări și alte componente ale infrastructurii IT și digitale;
vi. servicii bancare, financiare și de procesare a plăților;
vii. chirii, utilități, echipamente, vehicule, consumabile și alte cheltuieli administrative și operaționale;
viii. servicii juridice, contabile, audit, consultanță, protecția datelor și alte activități de conformitate;
ix. alte cheltuieli necesare desfășurării și dezvoltării activității.

e. dezvoltarea capacității organizaționale și a infrastructurii, inclusiv:

i. achiziția, construcția, amenajarea, modernizarea sau extinderea imobilelor și spațiilor necesare activității;
ii. achiziția de echipamente, vehicule și alte active necesare;
iii. dezvoltarea infrastructurii logistice, administrative și tehnologice;
iv. dezvoltarea de platforme informatice, aplicații, produse software și alte soluții tehnologice proprii;
v. alte investiții necesare creșterii capacității de desfășurare a activităților statutare.

f. inițierea, dezvoltarea și susținerea activităților economice permise de lege și compatibile cu cadrul statutar aplicabil, inclusiv magazine online, platforme, produse, servicii și alte proiecte generatoare de venit, în măsura în care acestea sunt organizate și utilizate în condițiile legislației aplicabile organizațiilor fără scop patrimonial.

5. Activitățile economice, investițiile și proiectele de dezvoltare nu modifică caracterul fără scop patrimonial al organizației și sunt realizate în condițiile și limitele prevăzute de lege și de statut.

6. Stabilirea destinației, cuantumului și momentului utilizării donațiilor fără indicarea unui caz sau proiect aparține entității juridice care a primit fondurile, prin organele și persoanele competente potrivit statutului, procedurilor interne și legislației aplicabile.

7. Fondurile nu trebuie utilizate într-un anumit termen și nu trebuie repartizate într-o anumită proporție între ajutorul acordat direct beneficiarilor, costurile operaționale, investiții, dezvoltarea organizațională sau celelalte activități permise, cu excepția situațiilor în care o asemenea obligație rezultă din lege sau dintr-un act juridic obligatoriu.

8. Fondurile pot fi păstrate și utilizate ulterior pentru asigurarea continuității și sustenabilității activității, constituirea rezervelor sau fondurilor interne și finanțarea unor proiecte ori investiții viitoare, în condițiile legii.

9. Investițiile în infrastructură, tehnologie, imobile și activități economice reprezintă mijloace prin care organizația își poate dezvolta capacitatea, sustenabilitatea și resursele necesare realizării scopurilor statutare și nu constituie distribuirea profitului sau a patrimoniului către membri ori alte persoane, în afara situațiilor permise de lege.

10. Donația fără indicarea unui caz sau proiect nu creează obligația alocării fondurilor către un anumit beneficiar, proiect sau activitate.

XVI. APARTENENTA SI PRINCIPIILE ASOCIATIEI

1. Asociația SPRO este o organizație independentă, fără afiliere politică și fără apartenență la un cult religios.

2. Asociația nu este afiliată niciunui partid politic și nu condiționează acordarea sprijinului de opiniile sau opțiunile politice ale beneficiarilor.

3. Asociația nu aparține niciunui cult religios și nu condiționează acordarea sprijinului de apartenența, convingerile sau practicile religioase ale beneficiarilor.

4. Activitatea de sprijin a Asociației se desfășoară pe baza principiilor de imparțialitate, nediscriminare și respectare a demnității beneficiarilor.

5. Selectarea și sprijinirea beneficiarilor nu se realizează în mod discriminatoriu pe criterii precum rasa, originea etnică, naționalitatea, religia sau convingerile, sexul, orientarea sexuală, dizabilitatea, vârsta, statutul social ori alte criterii protejate de legislația aplicabil

XVII. COMISIOANE SI CHELTUIELI BANCARE

1. Donațiile efectuate prin intermediul metodelor de plată puse la dispoziție pot fi supuse unor comisioane, costuri de procesare și alte costuri financiare generate de băncile, procesatorii de plăți, furnizorii de servicii financiare sau ceilalți intermediari implicați.

2. Aceste costuri pot fi reținute direct din suma tranzacționată sau pot fi suportate separat de entitatea juridică beneficiară a donației, în funcție de metoda de plată și de condițiile furnizorului utilizat.

3. Aceste costuri pot include, fără a se limita la:

a. comisioane pentru procesarea donațiilor cu cardul, PayPal, Wise sau prin alte instrumente de plată;
b. comisioane bancare pentru încasarea, administrarea și transferul fondurilor;
c. costuri aferente procesării tranzacțiilor;
d. costuri de conversie valutară și diferențe rezultate din cursurile de schimb aplicabile;
e. comisioane aferente conturilor și serviciilor financiare utilizate;
f. alte costuri financiare aferente colectării, administrării și utilizării fondurilor.

4. Comisioanele și costurile prevăzute în prezentul capitol pot fi suportate din fondurile entității care primește sau administrează donațiile, inclusiv din fondurile provenite din donații, în condițiile legii.

5. În consecință, suma efectiv disponibilă după procesarea unei donații poate fi mai mică decât suma inițiată sau plătită de donator, ca urmare a comisioanelor, costurilor de procesare, conversiei valutare sau altor costuri aplicabile tranzacției.

6. Nivelul acestor costuri poate varia în funcție de metoda de plată, furnizorul utilizat, moneda tranzacției, țara de origine, instituțiile financiare implicate și celelalte condiții aplicabile tranzacției.

7. Entitățile implicate în activitatea platformei nu stabilesc și nu controlează comisioanele percepute direct de terții furnizori de servicii financiare, cu excepția costurilor asupra cărora acestea au, potrivit relațiilor contractuale aplicabile, posibilitatea de negociere sau alegere.

XVIII. COSTURILE DE PROMOVARE SI MEDIATIZARE

1. Pentru prezentarea și mediatizarea cazurilor, proiectelor și activităților sociale și umanitare, precum și pentru atragerea donațiilor necesare desfășurării activității, entitățile implicate în activitatea platformei pot utiliza campanii de promovare, comunicare și fundraising, inclusiv campanii plătite.

2. Campaniile pot fi desfășurate prin Facebook, Instagram, Google, YouTube, TikTok, alte rețele sociale, motoare de căutare, site-uri, platforme digitale, mass-media sau alte canale de promovare și comunicare.

3. Activitatea de fundraising presupune costuri necesare atragerii donațiilor. Aceste costuri pot include, fără a se limita la:

a. bugetele de publicitate plătite către platformele de promovare;
b. realizarea, filmarea, producția și editarea materialelor foto-video;
c. costurile de deplasare și documentare necesare realizării campaniilor;
d. serviciile agențiilor, colaboratorilor și furnizorilor implicați în promovare;
e. software, servicii și instrumente utilizate pentru administrarea, automatizarea, măsurarea și optimizarea campaniilor;
f. alte costuri direct sau indirect necesare activităților de promovare, comunicare și fundraising.

4. Costurile aferente promovării, comunicării și fundraisingului sunt acoperite din donațiile primite în cadrul activității de fundraising, în condițiile prezentelor Termeni și Condiții și ale legislației aplicabile.

5. Valoarea brută a donațiilor încasate nu reprezintă valoarea efectiv disponibilă pentru acordarea ajutorului și desfășurarea activităților organizației. Din donațiile încasate sunt acoperite costurile necesare atragerii, procesării și administrării acestora, inclusiv costurile de promovare și fundraising.

6. Din donațiile încasate sunt acoperite costurile necesare atragerii donațiilor, inclusiv costurile de marketing, promovare și mediatizare a cazurilor și proiectelor. Fondurile rămase după acoperirea acestor costuri sunt utilizate pentru ajutorarea beneficiarilor, desfășurarea proiectelor, funcționarea și dezvoltarea organizației, în condițiile prezentului document și ale legii.

7. Costurile de promovare și fundraising nu sunt stabilite ca un procent fix din fiecare donație individuală, Acestea pot fi administrate și contabilizate la nivelul campaniilor, programelor sau activității organizației, potrivit sistemului financiar-contabil și regulilor interne aplicabile.

8. Entitatea care desfășoară campania stabilește bugetul, durata, intensitatea, canalele și modalitatea de promovare în funcție de analiza proprie, eficiența campaniilor, resursele disponibile și prioritățile organizației.

9. Costurile unei anumite campanii pot fi mai mici sau mai mari în raport cu donațiile generate direct de aceasta, fără ca acest raport să determine în mod individual valoarea sprijinului acordat beneficiarului prezentat.

10. Desfășurarea unei campanii de promovare pentru un anumit beneficiar, caz sau proiect și valoarea donațiilor atrase în legătură cu aceasta nu creează obligația ca valoarea brută a donațiilor respective să fie acordată beneficiarului prezentat. Utilizarea fondurilor se realizează potrivit regulilor de administrare prevăzute în prezentul document.

XIX. INFORMATII INCORECTE SAU INCOMPLETE

1. Beneficiarul și/sau reprezentantul legal are obligația de a furniza informații reale, corecte și, în măsura în care sunt solicitate și relevante, complete cu privire la situația prezentată Asociației.

2. Dacă Asociația constată că informațiile furnizate sunt false, incorecte, incomplete ori de natură să prezinte în mod eronat situația beneficiarului, aceasta poate, în funcție de circumstanțe:

a. solicita informații, clarificări sau documente suplimentare;
b. modifica, suspenda sau înceta campania;
c. limita sau înceta sprijinul și colaborarea cu beneficiarul;
d. modifica, corecta, retrage sau elimina materialele publicate;
e. lua alte măsuri necesare pentru protejarea beneficiarilor, donatorilor și activității Asociației.

3. În asemenea situații, fondurile atrase în legătură cu prezentarea cazului rămân administrate potrivit regulilor generale privind utilizarea și redistribuirea fondurilor prevăzute în prezenții Termeni și Condiții.

4. Măsurile adoptate sunt stabilite în funcție de natura și gravitatea situației constatate, cu respectarea contractului încheiat cu beneficiarul și a legislației aplicabile.

XX. COLABORARI SI SUSTINEREA ALTOR ORGANIZATII

1. Asociația poate colabora cu alte organizații fără scop patrimonial, inclusiv cu organizații afiliate sau cu care există relații de colaborare, în vederea realizării activităților și scopurilor statutare.

2. În cadrul acestor colaborări, Asociația poate acorda sau primi sprijin financiar, material, logistic, operațional, tehnic sau de altă natură, în condițiile legii și ale acordurilor încheiate între organizațiile implicate.

3. Colaborarea poate avea ca obiect, printre altele:

a. sprijinirea beneficiarilor și cazurilor sociale sau umanitare;
b. organizarea și desfășurarea programelor, proiectelor și acțiunilor;
c. activități de promovare, comunicare și fundraising;
d. utilizarea și dezvoltarea infrastructurii administrative, logistice și tehnologice;
e. dezvoltarea de site-uri, platforme, aplicații și alte sisteme informatice;
f. suportarea sau repartizarea unor costuri aferente activităților desfășurate în comun;
g. transferul de resurse financiare sau materiale între organizații, atunci când acesta este permis de lege și realizat în baza documentelor juridice și financiar-contabile aplicabile;
h. alte activități compatibile cu scopurile statutare ale organizațiilor implicate.

4. Colaborarea poate presupune desfășurarea în comun sau succesiv a unor activități, precum și preluarea, transferul sau continuarea unor proiecte, programe, campanii ori activități de către una dintre organizațiile implicate, în condițiile acordurilor existente între acestea și ale legislației aplicabile.

5. Existența unei relații de afiliere între organizații nu înlătură personalitatea juridică distinctă a acestora. Fondurile și operațiunile fiecărei entități sunt administrate și evidențiate potrivit documentelor juridice și financiar-contabile aplicabile.

XXI. REDIRECTIONAREA A 3,5% DIN IMPOZITUL PE VENIT

1. Persoanele fizice pot dispune asupra unei cote de până la 3,5% din impozitul pe venit în beneficiul Asociației, în condițiile legislației fiscale aplicabile.

2. Formularul 230 poate fi completat prin intermediul platformei atât din pagina generală dedicată acestei facilități fiscale, cât și din pagina unui anumit beneficiar, caz, campanie sau proiect.

3. Atunci când formularul este completat din pagina unui anumit caz și este prezentat ca fiind aferent acelui caz, această opțiune exprimă intenția persoanei de a susține respectiva cauză.

4. Completarea formularului nu înseamnă că Asociația a încasat o anumită sumă. Validarea formularului, stabilirea sumei, procesarea și virarea acesteia sunt realizate de autoritățile fiscale competente, potrivit legislației aplicabile.

5. Asociația nu poate garanta că un formular completat va fi validat și va genera efectiv o sumă încasată și nici cuantumul sau momentul încasării acesteia.

6. În măsura în care informațiile furnizate de autoritățile fiscale nu permit identificarea și corelarea individuală și certă a unei sume încasate cu formularul unei anumite persoane sau cu beneficiarul, cazul ori proiectul indicat de aceasta, completarea formularului pentru un anumit caz nu creează obligația Asociației de a calcula, rezerva sau aloca acelui caz o sumă care nu poate fi individualizată în mod obiectiv în fondurile efectiv încasate.

7. Sumele efectiv încasate din redirecționarea impozitului și care nu pot fi corelate individual cu o anumită opțiune sunt administrate unitar de Asociație, în conformitate cu scopurile statutare, cu prezenții Termeni și Condiții și cu legislația aplicabilă.

8. Aceste fonduri pot fi utilizate pentru cazuri și beneficiari, programe și proiecte, activitatea operațională și administrativă, dezvoltarea organizației și celelalte utilizări permise potrivit prezentelor Termeni și Condiții și legislației aplicabile.

9. În situațiile în care legislația, documentele transmise de autoritățile competente sau alte informații oficiale permit identificarea unei destinații cu caracter juridic obligatoriu, Asociația va respecta obligațiile aplicabile respectivei situații.

10. Datele cu caracter personal colectate prin intermediul formularului 230 sunt prelucrate pentru gestionarea și transmiterea formularelor, îndeplinirea obligațiilor legale și celelalte scopuri descrise în Politica de confidențialitate, potrivit legislației aplicabile.

XXII. PROTECTIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

1. Cadrul general

Datele cu caracter personal sunt prelucrate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 („GDPR”), Legea nr. 190/2018 și celelalte dispoziții legale aplicabile în materia protecției datelor cu caracter personal.

2. Operatorii implicați și calitatea de operatori asociați

În perioada de tranziție și de transfer etapizat al activității desfășurate prin intermediul platformei, în prelucrarea datelor pot fi implicate:

Asociația SPRO (Speranța pentru România)
CUI: 41026636

și

Asociația SPRO
CUI: 54426820.

Pentru operațiunile de prelucrare în cadrul cărora cele două asociații stabilesc împreună scopurile și mijloacele prelucrării datelor cu caracter personal, acestea acționează în calitate de operatori asociați, în sensul art. 26 din Regulamentul (UE) 2016/679.

În cadrul colaborării și al procesului de transfer, cele două asociații pot participa, în funcție de activitatea concretă și de stadiul transferului, la administrarea platformei, gestionarea beneficiarilor și cazurilor, documentarea acestora, realizarea și utilizarea materialelor foto-video și audio, publicarea și promovarea campaniilor, activitățile de fundraising, gestionarea donațiilor și alte activități necesare desfășurării proiectelor sociale și umanitare.

Responsabilitățile celor două asociații privind protecția datelor, inclusiv informarea persoanelor vizate, gestionarea consimțămintelor, exercitarea drepturilor, securitatea datelor și soluționarea solicitărilor persoanelor vizate, sunt repartizate prin acordurile încheiate între acestea.

Persoanele vizate își pot exercita drepturile prevăzute de GDPR în raport cu fiecare dintre operatorii asociați, în condițiile legislației aplicabile.

Pentru operațiunile în care scopurile și mijloacele prelucrării nu sunt stabilite în comun, fiecare asociație poate acționa în calitate de operator independent, corespunzător activităților efectiv desfășurate.

3. Scopurile prelucrării datelor

Datele cu caracter personal pot fi prelucrate, după caz, pentru:

a. identificarea, evaluarea și selectarea beneficiarilor;
b. administrarea beneficiarilor, cazurilor, programelor și proiectelor;
c. încheierea și executarea contractelor și relațiilor de colaborare;
d. documentarea situației beneficiarilor și a ajutorului acordat;
e. realizarea, editarea și utilizarea materialelor foto, video și audio;
f. prezentarea publică a cazurilor, proiectelor și activităților;
g. desfășurarea campaniilor de comunicare, promovare, mediatizare și fundraising;
h. gestionarea donațiilor și a relației cu donatorii;
i. facilitarea acordării de sprijin beneficiarilor;
j. gestionarea relațiilor cu furnizorii, colaboratorii și alte persoane implicate în activitate;
k. îndeplinirea obligațiilor juridice, fiscale, contabile și administrative;
l. prevenirea fraudelor și verificarea corectitudinii informațiilor furnizate;
m. constatarea, exercitarea sau apărarea unor drepturi în condițiile legii;
n. alte scopuri compatibile cu activitatea desfășurată și permise de legislația aplicabilă.

4. Datele beneficiarilor

În funcție de natura cazului și de necesitățile activității, pot fi prelucrate date precum:

a. numele și prenumele;
b. datele de contact;
c. vârsta și data nașterii;
d. informații privind situația familială, socială și materială;
e. informații privind locuința și condițiile de trai;
f. imaginea și vocea;
g. fotografii și înregistrări video sau audio;
h. documente și informații justificative;
i. alte informații relevante pentru evaluarea, documentarea și administrarea cazului.

Atunci când natura cazului o impune, pot fi prelucrate și categorii speciale de date, inclusiv date privind sănătatea, numai în condițiile prevăzute de legislația aplicabilă.

5. Realizarea și utilizarea materialelor foto-video și audio

În cadrul documentării și prezentării activității pot fi realizate fotografii, înregistrări video și audio și alte materiale care conțin imaginea, vocea sau alte date care permit identificarea beneficiarilor.

Aceste materiale pot fi utilizate, în condițiile temeiului juridic aplicabil, pentru documentarea cazurilor și activităților, informarea publicului, prezentarea ajutorului acordat, comunicare, promovare, mediatizare și fundraising.

Atunci când prelucrarea se bazează pe consimțământ, utilizarea materialelor se realizează în limitele consimțământului exprimat de beneficiar sau, după caz, de reprezentantul său legal.

6. Publicarea materialelor

Materialele și informațiile privind cazurile, beneficiarii, proiectele și activitățile pot fi publicate, în condițiile legii, prin:

a. platforma www.sperantapentruromania.ro;
b. alte site-uri și platforme administrate sau utilizate în cadrul activității;
c. Facebook, Instagram, TikTok, YouTube și alte rețele sociale;
d. campanii de promovare plătită;
e. materiale de comunicare și fundraising;
f. alte canale de comunicare utilizate în desfășurarea activității.

Publicarea se realizează cu respectarea scopului și a temeiului juridic aplicabil respectivei prelucrări.

7. Minorii și persoanele vulnerabile

În cazul minorilor și al persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate, prelucrarea datelor se realizează ținând cont de necesitatea unei protecții sporite a drepturilor, libertăților și intereselor acestora.

Atunci când pentru o anumită prelucrare este necesar consimțământul reprezentantului legal, acesta este obținut în condițiile legislației aplicabile.

Prezentarea publică a cazurilor va urmări evitarea utilizării unor informații sau materiale într-o manieră incompatibilă cu drepturile și demnitatea persoanelor vizate.

8. Datele de contact ale beneficiarilor

Datele de contact ale beneficiarilor nu sunt publicate în mod obișnuit.

Acestea pot fi comunicate punctual unor persoane care doresc să acorde sprijin direct beneficiarului atunci când există un temei juridic corespunzător și cu respectarea principiilor privind necesitatea și minimizarea datelor.

9. Datele donatorilor

În cadrul procesării și administrării donațiilor pot fi prelucrate date precum:

a. numele și prenumele;
b. datele de contact;
c. suma și moneda donației;
d. data donației;
e. metoda de plată;
f. informațiile introduse de donator în cadrul tranzacției;
g. informații necesare identificării și evidenței tranzacției;
h. alte informații necesare îndeplinirii obligațiilor legale.

Datele pot proveni direct de la donator sau, după caz, de la bănci, procesatori de plăți, furnizori de servicii financiare ori alte entități implicate în realizarea tranzacției.

10. Transferul etapizat al activității și al datelor

În cadrul procesului de transfer etapizat al activității de la Asociația SPRO (Speranța pentru România) către Asociația SPRO, datele, documentele și informațiile aferente beneficiarilor, donatorilor, cazurilor, campaniilor, programelor și proiectelor pot fi puse la dispoziția sau prelucrate de entitatea implicată în continuarea activității respective, în condițiile legislației aplicabile.

Transferul și utilizarea datelor se realizează în funcție de natura datelor, scopul prelucrării, rolul concret al fiecărei asociații și temeiul juridic aplicabil.

Atunci când continuarea unei anumite prelucrări de către Asociația SPRO necesită un nou consimțământ, acesta va fi obținut progresiv de la beneficiar sau reprezentantul legal, în cadrul procesului de informare și contractare aferent transferului.

Preluarea documentelor sau materialelor existente nu determină, prin ea însăși, extinderea unui consimțământ anterior dincolo de persoana, scopurile, operațiunile sau condițiile pentru care acesta a fost acordat.

11. Materialele existente

În perioada de tranziție, materialele foto-video, documentele și celelalte informații existente pot continua să fie gestionate și utilizate de operatorul sau operatorii care dispun de un temei juridic corespunzător pentru respectiva prelucrare.

În cazul operațiunilor realizate în comun de cei doi operatori asociați, utilizarea datelor se realizează în conformitate cu responsabilitățile stabilite între aceștia și cu legislația aplicabilă.

Pentru prelucrările viitoare care necesită consimțământ și pentru care consimțământul existent nu oferă un temei juridic suficient, va fi obținut acordul necesar în condițiile legii.

12. Destinatarii datelor

Datele pot fi comunicate, în măsura necesară și în condițiile legii, către:

a. furnizori de servicii IT și hosting;
b. furnizori de servicii software;
c. platforme de comunicare și rețele sociale;
d. furnizori de servicii de marketing și publicitate;
e. bănci și procesatori de plăți;
f. furnizori și colaboratori implicați în acordarea ajutorului;
g. servicii juridice, contabile sau de audit;
h. autorități și instituții publice, atunci când există o obligație legală;
i. alte persoane sau entități cărora datele le pot fi comunicate în baza unui temei juridic corespunzător.

13. Păstrarea datelor

Datele cu caracter personal sunt păstrate pentru perioada necesară realizării scopurilor pentru care au fost colectate și prelucrate.

Anumite date pot fi păstrate ulterior atunci când există obligații legale, fiscale, contabile, contractuale sau necesitatea constatării, exercitării ori apărării unor drepturi.

Duratele concrete sau criteriile utilizate pentru stabilirea perioadelor de păstrare sunt detaliate, după caz, în Politica de confidențialitate și procedurile interne aplicabile.

14. Drepturile persoanelor vizate

În condițiile prevăzute de GDPR, persoanele vizate beneficiază, după caz, de:

a. dreptul de acces;
b. dreptul la rectificare;
c. dreptul la ștergerea datelor;
d. dreptul la restricționarea prelucrării;
e. dreptul la opoziție;
f. dreptul la portabilitatea datelor;
g. dreptul de retragere a consimțământului, atunci când prelucrarea se bazează pe consimțământ;
h. dreptul de a depune o plângere la autoritatea competentă de supraveghere.

Retragerea consimțământului nu afectează legalitatea prelucrării efectuate înainte de retragerea acestuia.

Exercitarea acestor drepturi este supusă condițiilor și excepțiilor prevăzute de legislația aplicabilă.

15. Exercitarea drepturilor în cazul operatorilor asociați

În ceea ce privește prelucrările pentru care cele două asociații acționează în calitate de operatori asociați, persoana vizată își poate exercita drepturile în raport cu fiecare dintre aceștia, potrivit art. 26 alin. (3) GDPR.

Solicitările primite vor fi gestionate potrivit responsabilităților stabilite între operatorii asociați și legislației aplicabile.

16. Retragerea consimțământului

Atunci când o prelucrare se bazează pe consimțământ, persoana vizată îl poate retrage în condițiile legii.

După retragerea consimțământului, operatorul va analiza operațiunile de prelucrare afectate și va lua măsurile necesare potrivit GDPR, inclusiv, după caz, încetarea utilizării viitoare bazate pe respectivul consimțământ.

Retragerea consimțământului nu determină automat ștergerea tuturor datelor atunci când păstrarea sau prelucrarea anumitor informații este permisă ori impusă în baza unui alt temei juridic.

17. Securitatea datelor

Operatorii adoptă măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva accesului neautorizat, pierderii, distrugerii, modificării, divulgării neautorizate sau altor forme de prelucrare nelegală, raportat la natura datelor și riscurile asociate prelucrării.

18. Informarea persoanelor vizate

Persoanele vizate sunt informate cu privire la prelucrarea datelor în condițiile prevăzute de legislația aplicabilă.

În cazul beneficiarilor preluați în cadrul procesului de transfer, Asociația SPRO va realiza informarea acestora în acest sens în cadrul procesului de încheiere a noilor contracte de colaborare cu noua entitate, iar atunci când este necesar un nou consimțământ pentru anumite prelucrări, acesta va fi solicitat în cadrul acestui proces.

19. Modificarea rolurilor după finalizarea transferului

Pe măsura finalizării transferului diferitelor activități, rolurile celor două asociații în raport cu anumite prelucrări pot înceta sau se pot modifica.

Asociația care continuă activitatea va avea calitatea corespunzătoare operațiunilor de prelucrare pe care le desfășoară efectiv, potrivit GDPR.

20. Politica de confidențialitate

Prezentul capitol stabilește cadrul general privind protecția datelor în cadrul activității desfășurate prin intermediul platformei.

Informațiile detaliate privind operatorii, scopurile și temeiurile juridice ale prelucrării, categoriile de date, destinatarii, eventualele transferuri internaționale, perioadele de păstrare, drepturile persoanelor vizate și modalitatea de exercitare a acestora sunt prevăzute în Politica de confidențialitate disponibilă pe site.

XXIII. FONDUL DE RULMENT

1. Asociația poate constitui și utiliza un fond intern, denumit „fond de rulment”, destinat asigurării continuității activității, intervenției rapide în situații urgente și finanțării activităților, proiectelor și dezvoltării organizației.

2. Fondul de rulment poate fi constituit din donații fără destinație, fonduri disponibile, excedente și orice alte surse care pot fi utilizate în acest scop potrivit legii, statutului și prezentelor Termeni și Condiții.

3. Fondul de rulment poate fi utilizat pentru:

a. acordarea și finanțarea în avans a sprijinului pentru beneficiari;
b. proiecte și activități sociale sau umanitare;
c. costurile operaționale și administrative;
d. promovare, fundraising și comunicare;
e. dezvoltarea infrastructurii organizaționale, logistice și digitale;
f. investiții, proiecte și activități economice desfășurate în condițiile legii și ale statutului;
g. sprijinirea sau colaborarea cu alte organizații;
h. alte utilizări permise de statut, de prezenții Termeni și Condiții și de legislația aplicabilă.

4. Fondul de rulment permite Asociației să utilizeze resursele disponibile în funcție de necesități și priorități, fără ca finanțarea unei anumite activități sau intervenții să depindă exclusiv de donațiile încasate în acel moment în legătură cu aceasta.

5. Fondul de rulment poate fi organizat intern în fonduri, subfonduri, rezerve sau alte categorii, în funcție de necesitățile, proiectele și prioritățile Asociației.

6. Asociația stabilește, cu respectarea legislației, statutului și eventualelor restricții aplicabile anumitor surse de finanțare, modul de constituire, alimentare, organizare și utilizare a fondului de rulment.

7. Donațiile fără destinație pot fi incluse în fondul de rulment și utilizate potrivit prezentului capitol și celorlalte prevederi ale prezentelor Termeni și Condiții.

XXIV. DONATII PRIN CONTRACTE DE SPONSORIZARE

1. Persoanele juridice și celelalte persoane care pot avea calitatea de sponsor potrivit legii pot acorda sponsorizări Asociației în baza unui contract de sponsorizare, în condițiile legislației aplicabile.

2. Contractele de sponsorizare pot fi generate prin intermediul platformei sau încheiate prin alte modalități puse la dispoziție de Asociație.

3. Persoana care furnizează datele necesare întocmirii contractului este responsabilă pentru corectitudinea informațiilor comunicate.

4. Regimul juridic și modul de utilizare a sponsorizării sunt determinate în primul rând de prevederile contractului de sponsorizare încheiat între părți.

5. În cazul în care contractul nu stabilește o destinație obligatorie pentru fondurile acordate, acestea pot fi administrate de Asociație potrivit statutului, prezentelor Termeni și Condiții și legislației aplicabile, inclusiv pentru programe, proiecte și activități, fondul de rulment, costuri de funcționare și dezvoltare și celelalte utilizări permise.

6. În cazul în care contractul de sponsorizare stabilește expres o destinație, un proiect, un program, un beneficiar sau alte condiții privind utilizarea fondurilor, Asociația va utiliza sponsorizarea cu respectarea obligațiilor asumate prin contract.

7. Dacă, din motive obiective, destinația prevăzută în contract nu mai poate fi realizată în condițiile stabilite, situația va fi gestionată potrivit contractului, acordului dintre părți și legislației aplicabile.

8. În cazul unei neconcordanțe între prevederile prezentelor Termeni și Condiții și clauzele unui contract de sponsorizare încheiat individual, cu privire la destinația și condițiile respectivei sponsorizări, prevalează prevederile contractului de sponsorizare.

XXV. SITE-URI AFILIATE

1. Activitățile sociale, umanitare, de comunicare și fundraising pot fi desfășurate și prin intermediul altor site-uri, platforme digitale și conturi de socializare administrate, utilizate sau operate de Asociație, precum și prin intermediul unor platforme aparținând unor entități afiliate sau partenere.

2. Aceste platforme pot fi utilizate pentru prezentarea beneficiarilor, cazurilor, programelor, proiectelor și activităților, pentru informarea publicului, promovare, mediatizare și atragerea de fonduri.

3. Un beneficiar, caz, program sau proiect poate fi prezentat simultan sau succesiv pe una sau mai multe dintre aceste platforme, cu respectarea temeiului juridic aplicabil prelucrării datelor și, atunci când prelucrarea se bazează pe consimțământ, în limitele acordului exprimat de persoana vizată sau reprezentantul legal.

4. Entitatea juridică responsabilă pentru o anumită platformă, campanie sau metodă de colectare a fondurilor va fi identificată prin informațiile disponibile în cadrul respectivei platforme, campanii sau metode de plată.

5. Fondurile colectate sunt administrate de persoana juridică care le încasează, în conformitate cu statutul acesteia, condițiile aplicabile respectivei operațiuni și legislația în vigoare.

6. În cazul activităților desfășurate în colaborare între Asociația SPRO (Speranța pentru România) și Asociația SPRO, inclusiv în perioada transferului etapizat al activității, cele două entități pot utiliza în comun anumite platforme, infrastructuri și canale de comunicare, potrivit raporturilor juridice existente între acestea și rolului concret al fiecărei entități.

7. Utilizarea în comun a unei platforme sau infrastructuri nu înseamnă, prin ea însăși, că toate campaniile, donațiile, contractele sau operațiunile de prelucrare a datelor aparțin aceleiași persoane juridice. Entitatea responsabilă se determină în funcție de activitatea concretă, raporturile juridice aplicabile și stadiul transferului.

XXVI. ACTIVITATI ECONOMICE

1. Asociația poate desfășura activități economice în condițiile prevăzute de legislația aplicabilă și de statutul acesteia.

2. Activitățile economice proprii sunt organizate în vederea susținerii, dezvoltării și creșterii capacității Asociației de a-și realiza scopurile și obiectivele statutare.

3. În condițiile legii, statutului și prezentelor Termeni și Condiții, Asociația poate aloca resurse pentru inițierea, dezvoltarea și funcționarea unor proiecte, activități, infrastructuri sau instrumente care contribuie la realizarea scopurilor sale, inclusiv proiecte economice, comerciale, tehnologice sau digitale.

4. Aceste resurse pot fi utilizate, după caz, pentru achiziția de bunuri și servicii, dezvoltare software, platforme și aplicații, infrastructură tehnică și logistică, personal, marketing, echipamente, active și alte costuri necesare dezvoltării și funcționării respectivelor activități.

5. Veniturile și rezultatele obținute din activitățile economice sunt administrate de Asociație în conformitate cu statutul și legislația aplicabilă.

6. Asociația stabilește modul de organizare, finanțare și dezvoltare a acestor activități, cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de lege și de statut.

XXVII. DONATII PRIN APLICATII MOBILE (Revolut etc.)

Avand in vedere cererea ridicata din partea donatorilor si utilizarea extinsa a aplicatiei Revolut in Romania, aceasta metoda de donatie a fost implementata pentru a facilita transferurile rapide si accesibile.
Donatorul, prin efectuarea unei donatii prin Revolut la numarul 0770213345, declara ca a inteles si este de acord cu urmatoarele conditii de lucru:
1. Revolut nu permite efectuarea de donatii prin numar de telefon catre conturi de persoane juridice in Romania. Din acest motiv, donatiile prin Revolut sunt colectate prin intermediul unui cont apartinand unei persoane fizice, ca solutie tehnica pentru simplificarea si accelerarea procesului de donatie.
2. Numarul de telefon asociat acestei metode de donatie este 0770213345, inregistrat ca abonament pe numele asociatiei SPRO.
3. Contul Revolut atasat acestui numar apartine unei persoane fizice, Carmen Galsan, angajat al asociatiei SPRO.
4. Intre persoana fizica mentionata si asociatie exista un contract de mandat care reglementeaza cadrul juridic si procedura de utilizare a acestui cont in scopul colectarii donatiilor.
5. Sumele primite prin Revolut sunt transferate integral in contul de persoana juridica al asociatiei SPRO, in conformitate cu prevederile contractului de mandat incheiat intre parti.
In cazul in care contul Revolut devine indisponibil, asociatia va desemna un alt reprezentant cu statut juridic similar si va incheia un nou contract de mandat, astfel incat aceasta metoda de donatie sa ramana activa si functionala. Numarul nou de Revolut va fi comunicat in mod transparent si va fi publicat intotdeauna in detaliile fiecarui caz prezentat pe site, precum si in postarile oficiale ale asociatiei pe retelele de socializare.
6. Din motive tehnice si operationale, sumele colectate prin intermediul mandatarilor persoane fizice sunt inregistrate in contabilitatea Asociatiei exclusiv la momentul transferului efectiv al fondurilor in conturile bancare ale Asociatiei, conform contractului de mandat incheiat si deciziilor interne ale Consiliului Director, pe baza extraselor de cont si a documentelor justificative.

XXVIII. CENTRALA TELEFONICA SI INREGISTRAREA CONVORBIRILOR

1. Asociația poate utiliza o centrală telefonică pentru gestionarea apelurilor primite și efectuate în cadrul activității sale.

2. Anumite convorbiri telefonice pot fi înregistrate în scopuri precum asigurarea și îmbunătățirea calității comunicării, instruirea personalului, gestionarea solicitărilor, documentarea interacțiunilor și, după caz, protejarea drepturilor și intereselor legitime ale Asociației.

3. Înregistrarea convorbirilor reprezintă o prelucrare de date cu caracter personal și se realizează numai în baza unui temei juridic aplicabil și cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 și a legislației aplicabile.

4. Persoanele sunt informate cu privire la înregistrarea convorbirii și la scopurile acesteia la începutul apelului sau anterior începerii înregistrării, prin intermediul centralei telefonice sau prin alte mijloace corespunzătoare.

5. Informațiile detaliate privind operatorul, temeiul juridic, scopurile prelucrării, destinatarii, perioada de păstrare și drepturile persoanelor vizate sunt prevăzute în Politica de confidențialitate.

6. Persoanele vizate își pot exercita drepturile prevăzute de legislația privind protecția datelor utilizând datele de contact puse la dispoziție de Asociație.

XXIX. LEGEA APLICABILA SI JURISDICTIA

1. Prezenții Termeni și Condiții sunt guvernați și interpretați în conformitate cu legislația din România, fără a aduce atingere dispozițiilor legale imperative aplicabile.

2. Orice litigiu, dispută sau neînțelegere rezultată din sau în legătură cu utilizarea platformei, donațiile, campaniile ori aplicarea prezentelor Termeni și Condiții va fi soluționată cu prioritate pe cale amiabilă, în măsura în care acest lucru este posibil.

3. În cazul în care soluționarea pe cale amiabilă nu este posibilă, litigiul va fi soluționat de instanțele judecătorești competente, potrivit normelor de competență prevăzute de legislația aplicabilă.

XXX. CLAUZA DE SEVERABILITATE

1. În cazul în care una sau mai multe prevederi ale prezentelor Termeni și Condiții sunt declarate nule, nevalabile, inaplicabile sau lipsite de efect juridic de către o instanță sau autoritate competentă, această împrejurare nu va afecta valabilitatea și aplicabilitatea celorlalte prevederi ale documentului.

2. Prevederea afectată va fi considerată separabilă de restul documentului, iar celelalte prevederi vor continua să producă efecte în măsura permisă de lege.

3. În măsura în care este posibil și permis de lege, prevederea afectată va fi interpretată sau, după caz, înlocuită astfel încât să se păstreze cât mai apropiat scopul urmărit prin aceasta, cu respectarea legislației aplicabile.

XXXI. SPONSORIZARE PRIN DECLARATIA 177

1. În condițiile legislației fiscale aplicabile, contribuabilii eligibili pot solicita redirecționarea către Asociație a unei sume din impozitul pe profit prin intermediul Formularului 177 „Cerere privind redirecționarea impozitului pe profit”.

2. Redirecționarea este efectuată de ANAF în condițiile și limitele prevăzute de legislația fiscală aplicabilă. Depunerea formularului nu garantează acceptarea cererii sau virarea unei anumite sume către Asociație.

3. Pentru realizarea sponsorizării prin Formularul 177 se încheie un contract de sponsorizare, în condițiile legii.

4. Regimul și destinația sponsorizării sunt cele stabilite prin contractul de sponsorizare încheiat între sponsor și Asociație.

5. În cazul în care contractul de sponsorizare nu stabilește o destinație obligatorie, sumele primite pot fi administrate de Asociație potrivit statutului, prezentelor Termeni și Condiții și legislației aplicabile.

6. În cazul în care contractul stabilește expres o destinație sau anumite condiții privind utilizarea sponsorizării, acestea vor fi respectate în conformitate cu prevederile contractuale și legislația aplicabilă.

7. Asociația nu garantează acceptarea Formularului 177 de către ANAF, valoarea sumei aprobate sau momentul virării acesteia și nu răspunde pentru erorile privind situația fiscală, calculul, completarea ori depunerea formularului care sunt imputabile sponsorului.

8. Condițiile fiscale, termenele, plafoanele și procedura de depunere sunt cele prevăzute de legislația și instrucțiunile ANAF aplicabile la momentul exercitării opțiunii.

CONTACT

Email infosperanta@gmail.com
Telefon 0770.213.345
Program Luni — Vineri, 08:00 — 16:00
Site www.sperantapentruromania.ro

 

© Asociatia SPRO 2026